Centrul Național Anticorupție (CNA) a precizat că regimul juridic al cadourilor nu este aplicabil în cazul acordării/decernării unor premii, având în vedere că termenul de „premiu” nu se regăsește în lista termenilor care se circumscriu noțiunii de „cadou” potrivit art. 16 aln. (1) din Legea integrității nr. 82/2017, se arată în comunicatul Președinției.
CNA a răspuns astfel la demersul instituției prezidențiale, care a solicitat clarificări cu privire la legalitatea acceptării premiului „Timișoara pentru Valori Europene” în valoare de 30 000 de euro.
CNA accentuează faptul că Premiul „Timișoara pentru Valori Europene” a fost instituit prin Hotărârea Consiliului local nr. 138/2023, respectiv aprobat prin act normativ al unei autorități publice și publicat transparent pe pagina primăriei.
„Manipularea termenilor cu scopul de a denigra instituția prezidențială sunt un instrument de propagandă menit să slăbească încrederea în instituții și în societate. Premiile sunt o recunoaștere a meritelor, iar decernarea acestora este o practică firească la nivel internațional. De astfel de premii au beneficiat inclusiv, prim-miniștri și președinți de țară.”, a declarat șeful de cabinet al Președintei, Adrian Băluțel.
Menționăm că, președintele Maia Sandu va decide modul de utilizare a banilor după ce aceștia vor fi transferați.