Deputatul Parlamentului Republicii Moldova și secretarul executiv al comitetului executiv al Blocului „Victorie” Marina Tauber cere să fie trași la răspundere contravențională ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, și deputatul PAS Radu Marian, care este și președinte al comisiei parlamentare Economie, buget și finanțe.
“Deși aceștia dețin funcții înalte în stat și ar trebui să fie un model de comportament pentru toată lumea, ei au dat dovadă de lipsă totală de respect și chiar au sfidat legea, consumând alcool în văzut tuturor, într-un loc public.
„Consumul de alcool în locurile publice reprezintă încălcarea legii! Dacă de acest viciu suferă miniștrii și deputații, atunci acest lucru nu este doar inadmisibil, dar și o rușine națională!”, a precizat Marina Tauber.
Astfel, parlamentara a depus la poliție o sesizare oficială în vederea tragerii la răspundere contravențională a lui Perciun și Marian.
„Reacția la această sesizare va fi un bun test pentru organele de drept, care au șansa de a demonstra dacă toți cetățenii sunt egali în fața legii și nu se ascund după imunități și favoruri”, a menționat ea.
Precizăm că, potrivit Codului contravențional al Republicii Moldova, consumul de băuturi alcoolice pe străzi, pe stadioane, în scuaruri, în parcuri, în transportul în comun şi în alte locuri publice este interzis și se sancționează cu amendă de până la 15 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore”, este comunicatul formațiunii politice.