Actualul ministru al Finanțelor, Natalia Gavriliță, a fost subalterna lui Igor Dodon în perioada comunistă. Despre acest lucru comunică consilierul municipal din partea Partidului Nostru, Ilian Cașu. Acesta nu exclude că prietenia dintre cei doi, există și astăzi.
Ilian Cașu spune că pe atunci Natalia Catrinescu, era angajată la ministerul economiei în perioada guvernării comuniste. La acel moment, funcția de ministru al Economiei o ocupa actualul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, iar funcția de prim-ministru, actualul președinte al Parlamentului, Zinaida Greceanîi.
Consilierul din Partidul Nostru spune că fiind sub șefia lui Dodon, pe atunci Catrinescu, gestiona banii din asistența externă și era omul de încredere a lui Igor Dodon. Cașu nu exclude că această prietenie s-a păstrat și până în prezent, iar ministerul Finanțelor este doar pe hârtie atribuit blocului ACUM.
Conform CV-ului ministrului, în Guvern aceasta a activat în perioada anilor 2007-2009. Astfel, în perioada 2007-2008 a fost angajată la Ministerul Economiei și Comerțului în calitate de șef al Departamentului pentru Politici și Dezvoltare Macroeconomică și Programe, iar în perioada 2008-2009, a fost șeful Departamentului de politică și coordonare a ajutoarelor în Cabinetul Guvernului.
Mai jos vă prezentăm CV-ul ministrului Gavriliță.