DOC // Moldovagaz solicită majorarea tarifelor la gaze

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat că S.A. ”Moldovagaz” a depus o cerere de ajustare a tarifelor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale, invocând creșterea semnificativă a prețurilor pe piața internațională. Conform solicitării, compania cere majorarea tarifului cu 4 lei pentru fiecare metru cub de gaze, informează telegraph.md, cu referire la comunicatul ANRE și solicitarea ”Moldovagaz”.

În solicitarea înaintată de către SA ”Moldovagaz”, privind ajustarea prețurilor reglementate la gaze naturale începând cu 1 decembrie 2024, se menționează că prețul mediu de furnizare a gazelor naturale ar urma să crească la 14 038 lei/1000 m³, ceea ce reprezintă o majorare de 39,7% față de tariful actual de 10 049 lei/1000 m³, aprobat în luna mai 2024.

Moldovagaz a explicat că această ajustare este necesară din cauza:

  • Creșterii prețurilor la gaze naturale pe platforma internațională TTF;
  • Volatilității cotațiilor bursiere și a volumelor de gaze furnizate;
  • Necesității de a acoperi costurile din perioada curentă de reglementare.

Conform metodologiei tarifare, prețurile reglementate pentru fiecare punct de furnizare sunt următoarele:

  • Intrarea în rețelele de transport: 11 683 lei/1000 m³ (cu 52,3% mai mult decât tariful actual de 7 670 lei/1000 m³);
  • Ieșirea din rețelele de transport: 11 772 lei/1000 m³ (cu 51,8% mai mult decât tariful actual de 7 755 lei/1000 m³);
  • Ieșirea din rețelele de distribuție (presiune înaltă): 11 891 lei/1000 m³ (cu 51,1% mai mult decât tariful actual de 7 869 lei/1000 m³);
  • Ieșirea din rețelele de distribuție (presiune medie): 12 938 lei/1000 m³ (cu 45,9% mai mult decât tariful actual de 8 871 lei/1000 m³);
  • Ieșirea din rețelele de distribuție (presiune joasă): 16 173 lei/1000 m³ (cu 33,1% mai mult decât tariful actual de 12 154 lei/1000 m³).

Pentru perioada ianuarie-noiembrie 2024, veniturile reglementate negative ale Moldovagaz sunt de 217 milioane lei, echivalentul a 1 459 lei/1000 m³, ceea ce justifică o parte din creșterea propusă.

Specialiștii ANRE analizează în prezent datele și calculele prezentate de Moldovagaz pentru a se asigura de corectitudinea acestora.

Ulterior, Consiliul de Administrare al ANRE va decide asupra noilor tarife în cadrul unei ședințe publice, programată pentru miercuri, 27 noiembrie 2024, ora 10:00.

Amintim că anterior, premierul Dorin Recean a declarat, în debutul ședinței de Guvern, din 11 septembrie curent, că moldovenii nu vor plăti mai scump pentru gazele naturale și energia electrică în acest sezon.

Atunci oficialul a calificat drept ”false” declarațiile apărute în spațiul public privind creșterea tarifelor la energie.

Total
0
Shares
Total
0
Share