DOC // Partidul „ȘOR” le cere Maiei Sandu și lui Igor Grosu să renunțe la majorările bugetare pentru Președinție și Parlament

Partidul „ȘOR” a expediat în adresa Parlamentului și Președinției două scrisori prin care solicită să renunțe la majorările bugetare pentru aceste două instituții, în contextul crizei economice din țară. Autorul acestor demersuri, deputatul Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, cere ca banii să fie direcționați pentru întreținerea școlilor și grădinițelor din țară, precum și pentru susținerea persoanelor cu venituri mici.

„Săptămâna curentă, în Legislativ au parvenit rectificările la Bugetul de Stat, BASS și FAOM, care vor fi examinate la următoarea ședință a Parlamentului unde este menționat că Bugetul Aparatului Președintelui Republicii Moldova va crește cu 1,5 milioane de lei și Bugetul Secretariatului Parlamentului va fi majorat cu 2 milioane lei față de suma aprobată în anul 2022. În acest context, intervenim cu propunerea de a respinge majorarea cheltuielilor acestor două insituții și redicrecționarea acestor sume pentru întreținerea școlilor și grădinițelor din țară, totodată, pentru susținerea persoanelor din categoriile social-vulnerabile”, se arată în textele celor două solicitări.

Amintim că, pe lângă majorarea cu 3,5 milioane ale cheltuielilor Președinției și Parlament, guvernarea PAS a decis să le aloce deputaților, precum și mai multor angajați din Președinție și Guvern, un ajutor de Paște în valoare de 800 de lei. Ajutorul vine în contextul în care, în acest an, guvernarea PAS i-a lipsit pe pensionari de ajutorul de o mie de lei pe care îl primeau în fiecare an, în ajunul sărbătorilor pascale. Deputații Partidului „ȘOR” a anunțat că nu-și vor însuși acești bani și îi vor dona oamenilor care au mult mai multă nevoie de ei și pe care actuala guvernare i-a lipsit de orice sprijin.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share