DOC // Piața agro-alimentară „Delfin” se închide de pe 7 iulie

Piața agro-alimentară „Delfin” se închide de pe 7 iulie, pe o perioadă nedeterminată! Decizia ar aparține administrației pieței, care este una privată.

În ultima vreme, aici s-au făcut mai multe controale specializate care au scos la iveală un șir de nereguli privind nerespectarea măsurilor de siguranță.

Comercianții care își desfășoară activitatea pe teritoriul acestei piețe spun că au fost anunțați astăzi despre decizia respectivă și sunt extrem de indignați, mai ales că mulți dintre ei au contracte de arendă încheiate pe cel puțin un an înainte.

„Ne-au spus azi că de pe data de 7 gata, nu mai lucrăm. Nouă nu ne-au spus niciun motiv, dar nu e corect, pentru că eu personal, am făcut toate plățile la timp, inclusiv pentru perioada pandemiei, în care am stat acasă, fără să ne desfășurăm activitatea”, ne-a spus deranjată o comerciantă.

Pe directorul pieței nu l-am găsit la biroul din blocul administrativ și nici la telefon. Am încercat să aflăm însă detalii de la pretorul sectorului Buiucani, Vadim Brânzaniuc, care ne-a spus că piața s-ar închide pentru a înlătura anumite deficiențe tehnice. Acest lucru este infirmat de comercianți, care susțin că nu li s-a oferit nicio speranță că vor reveni la muncă.

„Ieri, ne-a informat și pe noi directorul că de pe 7 iulie închide piața. A argumentat în primul rând prin necesitatea efectuării anumitor lucrări. Noi săptămâna asta am avut două comisii. În ultima perioadă, ei au avut câteva scandaluri legate de câțiva agenți economici și noi săptămâna asta am avut două ședințe la fața locului, am examinat situația, sanitaria, normele anti-incendiare, până nu vor fi înlăturate toate, dumnealui ne anunță că nu va deschide”, ne-a comunicat Brânzaniuc.

Potrivit pretorului de Buiucani, decizia de a închide piața „Delfin” ar fi fost determinată inclusiv de faptul că o parte dintre cei care arendează buticuri sau mese la piață ar fi refuzat să achite pentru perioada pandemiei de coronavirus.

„Administrația a cerut încasarea unei cote din chirie inclusiv pentru perioada pandemică. Marea majoritate a chiriașilor au acceptat condiția, însă vreo trei sau patru, nu. Și de aici a pornit scandalul”, a menționat Vadim Brânzaniuc.

Pretorul sectorului Buiucani a subliniat că deocamdată nu au fost identificate soluții pentru ca locuitorii capitalei din această zonă să aibă unde face cumpărături proaspete.

„Pentru noi, e o problemă, e piața care asigură segmentul „Alba Iulia” cu produse, dar o să venim cu soluții”, a specificat Vadim Brânzaniuc.

Sursa: tv8.md

Total
0
Shares
Total
0
Share