DOC // Procuratura Generală confirmă cele spuse de către Gheorghe Cavcaliuc, președintele PACE

Procuratura Generală a recunoscut pentru prima dată că soțul procurorului Ludmila Zaharia, care instrumentează dosarul ,,Zelionca’’, este angajat al INSP și în prezent se află sub cercetare penală, fapte despre care în nenumărate rânduri a informat liderul PACE, Gheorghe Cavcaliuc (vezi documentul de mai jos).

Coincidență sau nu, dar abia acum o lună în urmă, după mare gălăgie și după rezistența Procuraturii Generale și a procurorului Zaharia de a recunoaștere existența acestui dosar, acesta a fost transmis în judecată, iar soțul acesteia are statut de învinuit și este deja judecat penal pentru comiterea următoarelor fapte:

  • Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudenţă o vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
  • Înscrierea de către o persoană publică în documentele oficiale a unor date vădit false, precum şi falsificarea unor astfel de documente, dacă aceste acţiuni au fost săvârșite din interes material sau din alte interese personale;
  • faptele fiind săvârșite și cu participarea altor persoane.

Procuratura Generală recunoaștere și confirmă ce a spus Gheorghe Cavcaliuc (vezi video de mai jos), că procurorul Zaharia într-adevăr a fost sancționată disciplinar anterior pentru activitatea sa profesională.

Straniu este un lucru, că Gheorghe Cavcaliuc în conferința sa de presă a anunțat că soțul acesteia, fiindu-i subaltern în structurile polițienești, a fost sancționat de Gheorghe Cavcaliuc pentru falsificarea de amenzi și a proceselor-verbale întocmite șoferilor, a arătat și ordinul la cameră și l-a trimis Procuraturii Generale, iar nouă, în răspunsul la acest subiect, ni s-a spus că Procuratura Generală nu știe despre acest lucru și să ne adresăm la MAI. De ce oare atâta secret și din acest lucru?

Cu toate acestea, Procuratura Generală refuză să ia dosarul ”Zelionca” din gestiunea acestui procuror de la Sângerei, care se vede clar că are mari probleme de integritate și este vulnerabilă, dar îl lasă în continuare să instrumenteze dosarul în privința lui Cavcaliuc și membrilor din partidul PACE.

Raspuns PG – Gh. Cavcaliuc by Telegraph Moldova on Scribd

Total
0
Shares
Total
0
Share