DOC // Sancțiunile UE împotriva persoanelor care subminează Republica Moldova, prelungite până în aprilie 2026

Consiliul Uniunii Europene a decis să extindă, până la 29 aprilie 2026, măsurile restrictive împotriva persoanelor și entităților implicate în acțiuni de destabilizare, subminare sau amenințare a suveranității și independenței Republicii Moldova.

Potrivit deciziei oficiale, sancțiunile se aplică în prezent unui număr de 16 persoane și 2 entități. Cei vizați sunt supuși înghețării activelor, interdicției de a primi fonduri sau resurse economice, direct sau indirect, precum și interdicției de a călători în și de a tranzita teritoriile statelor membre ale UE.

„Uniunea Europeană rămâne ferm angajată în sprijinirea păcii, rezilienței, securității, stabilității și dezvoltării economice a Republicii Moldova în fața activităților destabilizatoare ale unor actori externi”, se arată în comunicatul Consiliului.

Măsurile restrictive au fost introduse în aprilie 2023, la solicitarea Chișinăului, în contextul intensificării tentativelor de destabilizare alimentate de războiul declanșat de Rusia în Ucraina. Aceste acțiuni sunt considerate o amenințare directă la adresa stabilității și securității granițelor externe ale Uniunii Europene.

Consiliul European și-a reafirmat, în concluziile din 21-22 martie 2024, sprijinul deplin față de Republica Moldova în eforturile sale de consolidare a democrației și statului de drept, precum și în combaterea ingerințelor externe.

Persoane fizice sancționate de UE pentru acțiuni de destabilizare în Republica Moldova:

  1. Ilan Mironovici Șor;
  2. Gheorghe Petru Cavcaliuc;
  3. Marina Tauber;
  4. Igor Yuryevich Chaika;
  5. Vladimir Gheorghe Plahotniuc;
  6. Chiril Guzun;
  7. Dmitry Milyutin;
  8. Arina Evgheni Corșicova;
  9. Dumitru Chitoroagă;
  10. Maria Albot;
  11. Victor Petrov;
  12. Evghenia Guțul;
  13. Iurii Cuznețov;
  14. Nelli Parutenco;
  15. Ilia Uzun;
  16. Mihail Vlah.

Entități sancționate:

  1. Asociația Obștească „Scutul Poporului”;
  2. Organizația „Evrazia”.

Total
0
Shares
Total
0
Share