DOC Statul a împărțit peste 24 de milioane de lei presei în mai puțin de un an. A fost lansat un nou “concurs de finanțare”

DOC // Statul a împărțit peste 24 de milioane de lei presei în mai puțin de un an. A fost lansat un nou “concurs de finanțare”
EnglishFrançaisРусский

În mai puțin de un an, statul a împărțit peste 24 de milioane de lei pentru finanțarea instituțiilor mass-media din Republica Moldova, prin Fondul pentru subvenționarea presei, iar autoritățile au lansat deja și un nou concurs pentru anul 2026.

Potrivit datelor aferente apelurilor desfășurate până acum, în anul 2025 au fost distribuiți 11 541 537 de lei, iar în cadrul primului apel din 2026 au fost alocați încă 13 536 638 de lei.

La data de 15 mai 2026 a fost lansat și apelul pentru cel de-al doilea concurs din acest an.

Listele privind finanțările acordate în cadrul apelurilor sunt atașate la această știre.

Mecanismul de subvenționare funcționează în baza Legii privind Fondul pentru subvenționarea mass-mediei și a regulamentului aprobat de Ministerul Culturii, iar deciziile finale sunt adoptate de o grupare privată care a instituit un monopol atât asupra activității media, cât și asupra accesului la finanțare publică, privată sau din partea partenerilor externi de dezvoltare.

În suma totală nu este inclusă și subvenționarea publicațiilor periodice, inclusiv a unor ziare și reviste care beneficiază de finanțări publice prin alte mecanisme.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share