(doc) Ultima oră! Răspunsul PSRM la condițiile PAS de a vota pe Zinaida Greceanîi ca speaker al Parlamentului

pasrm pas, dodon maia sandu

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a venit cu un comunicat de presă, în care a reiterat că va insista pe condițiile votate la Consiliul Republican al partidului din data de 12 aprilie 2019.

Decizia a fost luată astăzi de socialiști, care s-au întrunit într-o ședință la partid.

În mod special, socialiștii se referă la preluarea, pe lângă funcția de spicher, a conducerii ministerlor de Externe, de Interne, al Apărării, dar și domeniul reintegrării.

De asemenea, socialiștii vor insista ca pachetul de legi propus de ei, inclusiv cele care țin de limba rusă și relațiile interetnice, să fie votat „în mod prioritar”.

„Comitetul Executiv Politic al PSRM s-a convocat în ședință extraordinară pentru a examina situația politică curentă.

În rezultatul discuțiilor purtate menționăm următoarele:

1. PSRM va continua să poarte discuții și va insista pe pozițiile expuse în decizia Consiliului Republican din 12 aprilie 2019:

⁃ pachetul de legi pentru adoptare în mod prioritar, inclusiv cele de ordin social, economic, dar și celor de domeniul relațiilor interetnice, consolidarea instituțiilor statului,

⁃ revenirea la împuternicirile președintelui R. Moldova care au fost în vigoare la data de 1 octombrie 2016, partajarea responsabilității în procesul de guvernare,

⁃ votarea în calitate de președinte al Parlamentului pe Zinaida Greceanîi, președintele Partidului Socialiștilor, iar în Guvern domeniile politicii externe, ordinii publice și apărării (inclusiv ministerele de resort – ministerul de externe, ministerul de interne și ministerul apărării), dar și domeniul reintegrării țării, inclusiv funcțiile respective din cadrul Guvernului Republicii Moldova.

2. Pe data de 7 iunie 2019, ora 15:00, va fi convocată ședința Consiliului Republican al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova pentru discuții finale și deciziile care se impun.

3. În scopul pregătirii informației complexe necesare pentru aprobarea deciziilor finale la Consiliul Republican, astăzi pe parcursul zilei, PSRM va delega reprezentanții săi pentru a afla detalii despre propunerile anunțate anterior de cătrePartidului Democrat în vederea depășirii crizei politice”, se arată în comunicatul de presă remis de socialiști.

Total
0
Shares
Total
0
Share