Vicepreședintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Ion Terguță, în anul 2012 a fost premiat de către președintele Federației Ruse, Vladimir Putin cu „Ordinul Prieteniei”.
Ion Terguță, în calitate de director al Reprezentanţei Naţionale a Republicii Moldova a TRCI „MIR” a fost premiat alături de omologii săi din Kazahstan, Tadjikistan, Azerbaijan, Belarus, Armenia și Kyrghistan de către liderul de la Kremlin cu „Ordinul Prieteniei” pentru o activitate fructuoasă și o contribuție importantă la dezvoltarea televiziunii și radiodifuziunii.
Amintim că din anul 2009 până în octombrie 2016, a fost director al Reprezentanţei Naţionale a Republicii Moldova a TRCI „MIR”. Este membru al Consiliului Director al TRCI „MIR” și reprezentantul Guvernului Republicii Moldova în Consiliul de Administrare al TRCI „MIR”. În anii 2005 – 2009 a fost director al postului DTV, iar până atunci – vicedirector al Agenţiei de presă Info-Prim, redactor şef a Departamentului Actualităţi al postului de radio ANTENA C. De asemenea, a fost redactor-şef al Departamentului Actualităţi la Radio Moldova Internaţional. Este prezent în presă din 1993.
Din noiembrie 2017, Terguță a fost purtător de cuvânt al PLDM-ului iar din vara acestui an, acesta a devenit vicepreședintele formațiunii. Conducerea partidului a declarat că la următorul congres al acestuia, statutul se va schimba, iar Partidul Liberal Democrat din Moldova va deveni un partid unionist.