(doc) Viorel Cibotaru și-a asigurat confortul financiar din banii primiți de PLDM de la buget și cetățeni

pldm, investigatii jurnalistice, viorel cibotari, hoti pldm, pldm dosare penale, presedinte pldm, conducere pldm

Această investigaţie are menirea să informeze opinia publică despre unele delapidări de fonduri, care au loc mai bine de 2 ani şi autorul cărora este preşedintele PLDM, VIOREL CIBOTARU, care foleseşte subvenţiile de la bugetul de stat, pentru asigurarea propriului confort financiar.

Pe lîngă faptul că acesta şi apropiaţii săi din partid, beneficiază de salarii luxoase de peste 20 mii lei pe lună, pe care şi l-a atribuit, deplasări costisitoare peste hotare şi privilegiul de a se considera unul din “liderii opoziţiei”, Cibotaru a creat o schemă de delapidare a banilor publici, despre care, cu siguranţă, nu cunosc nici membrii partidului pe care îl conduce.

Unele aspecte ale acesteia vor fi descrise mai jos iar pentru a fi elucidate este nevoie de o simplă analiză a rapoartelor financiare prezentate de Cibotaru la Comisia Electorală Centrală şi de unele informaţii care au fost fost confirmate din interior.

Dar să le luăm pe rănd…

Anul 2016

Viorel Cibotaru este ales în fruntea PLDM iar finanţarea de la bugetul de stat încă nu a ajuns pe conturile partidului.

Primul raport financiar semnat de acesta datează cu 30 martie 2017, în care sunt trecute 21 filiale de partid şi un venit de 9 milioane 289 mii lei, în mare parte, din subvenţiile de la buget, dar şi din colectarea cotizaţiilor.

Peste 3 milioane dintre acestea sunt cheltuite pentru întreţinerea sediilor, cheltuieli de personal, deplasări în ţară şi străinătate (67 mii 622 lei) şi cheltuieli pentru presă şi materiale promoţionale (12 mii 062 lei).

O cifră care din start trezeşte dubii este suma de 154 mii 582 lei, cheltuită pentru UTILIZAREA  AUTOMOBILELOR PERSONALE ÎN SCOPURI DE SERVICIU, la care revenim mai târziu.

Soldul mijloacelor băneşti la sfârşitul perioadei de gestiune: 6 milioane 320 mii lei.

(anexă: rapoartele financiare pentru anul 2016)

Anul 2017

Activitatea de partid a lui Cibotaru începe să aducă roade, în deplinul sens al cuvântului.

Cheltuielile partidului încep să crească proporţional.

Astfel, conform raportului pentru anul 2017, prezentat la CEC la data de 25 iunie 2018, numărul de filiale de partid rămâne neschimbat (21), însă cheltuielile pentru întreţinerea acestora cresc semnificativ.

Pe lângă întreţinerea sediilor şi plata salariilor personalului angajat, sunt indicate cheltuieli pentru presă şi materiale promoţionale, în sumă de 251 mii 671 lei, şi asta în condiţiile în care partidul NU PARTICIPĂ ÎN NICI O CAMPANIE ELECTORALĂ,  IAR ZIARUL DE PARTID NU ESTE EDITAT DE MAI BINE DE 2 ANI.

Întrebarea logică este: pentru ce tipuri de materiale promoţionale Viorel Cibotaru alocă peste 250 mii lei din banii contribuabililor moldoveni?

Dar cheltuielile nejustificate nu se opresc aici.

Pentru deplasările în ţară şi străinătate, Cibotaru foloseşte încă 285 mii 325 lei din buget, iar pentru investiţii în bunuri mobile şi imobile necesare activităţii mai alocă peste 73 mii lei.

Şi acum urmează cireaşa de pe tortul financiar al lui Cibotaru, pentru anul 2017:

524 mii 391 lei pentru folosirea automobilelor personale în scopuri de serviciu !!!

Peste JUMĂTATE DE MILION DE LEI, pentru un partid care declară 21 filiale, iar nici jumătate din acestea nu deţin automobile de serviciu.

Un calcul simplu ne arată că dacă toţi liderii locali din teritoriu ar fi primit câte 5000 lei anual pentru întreţinerea unui automobil, fie el şi personal, ar fi vorba DE NU MAI PUŢIN DE 100 DE AUTOTURISME.

Să fi alocat partidul aceste sume în teritoriu? O ştie doar Cibotaru.

Soldul la sfârşitul perioadei de gestiune: 10 milioane 39 mii lei.

(anexă: rapoartele financiare pentru anul 2017)

Anul 2018

Ţinând cont că anul financiar nu a fost încheiat, luăm ca bază raportul semestrial, semnat de Viorel Cibotaru la data de 13 iulie 2018, care, prezintă acelaşi număr de 21 filiale şi acelaşi număr de peste 6000 membri, prezentate şi în rapoartele anterioare.

În această perioadă, schema de delapidări pusă la cale de Cibotaru evoluează.

Probabil că el înţelege că nu are cum să justifice cheltuielile de sute de mii, efectuate în anii precedenţi pentru materiale promoţionale care nici nu au ieşit la tipar şi implică în proces un nou personaj care, conştient sau nu, coparticipă în schemă.

Este vorba de Ion Terguţă, jurnalist, coleg de breaslă al lui Cibotaru, prezentat de acesta cu fast, la finele anului 2017, ca proaspăt aderent, care primeşte imediat funcţia de purtător de cuvânt al PLDM, este angajat pentru un salariu de aproximativ 15 mii lei, în calitate de redactor-şef al buletinului Stejarul, promovat în funcţia de membru al Biroului Permanent al PLDM, iar recent, avansat la funcţia de vicepreşedinte de partid.

Astfel, în prima jumătate a anului 2018, pe lângă cheltuielile declarate în ceilalţi ani, sunt cheltuiţi 315 mii 417 lei pentru materiale promoţionale, în condiţiile în care în ultimii 2 ani partidul a cheltuit aproximativ 270 mii lei cu aceeaşi destinaţie.

Prezintă interes faptul că Terguţă, pe pagina sa de facebook, anunţă ieşirea la lumină a primelor 2 numere ale ziarului de partid, al cărui redactor-şef este, abia la data de 14 mai, în cadrul campaniei electorale din mun. Chişinău şi 4 iulie, după finalizarea acesteia, tirajul acestora fiind foarte mic. (vezi anexate postările).

Şi sumele exorbitante continuă.

Cibotaru cheltuiește pentru deplasările sale din ţară şi de peste hotare 167 mii 022 lei, iar pentru aşa-numita întreţinere a maşinilor personale folosite în scopuri de partid – 302 mii 654 lei.

Soldul mijloacelor băneşti la sfârşitul perioadei de gestiune: 11 milioane 517 mii lei, DAR SĂ NU UITĂM CĂ ANUL BUGETAR NU S-A SFÂRŞIT.

(anexă: rapoartele financiare pentru primul semestru al anului 2018).

Concluzii

Dintr-un simplu analist politic, ajuns ministru al Apărării, Viorel Cibotaru s-a transformat într-un funcţionar de partid, care se simte foarte confortabil, huzurind pe banii cetăţenilor şi pe credibilitatea membrilor pe care îi conduce.

Adevărul este evident:

  1. VIOREL CIBOTARU A DECLARAT PE PARCURSUL A 2 ANI, ALOCAREA A PESTE JUMĂTATE DE MILION DE LEI PENTRU MATERIALE DE PRESĂ ŞI PROMOŢIONALE, ATUNCI CÂND ABIA ÎN LUNA MAI 2018 A FOST RELANSAT ZIARUL DE PARTID;
  2. EL A SEMNAT PENTRU ALOCAREA A PESTE 1 MILION DE LEI PENTRU FOLOSIREA MAŞINILOR PERSONALE ALE MEMBRILOR, CARE CU SIGURANŢĂ NICI NU AU ŞTIUT DESPRE ACEST LUCRU;
  3. PENTRU 7-8 VIZITE EFECTUATE PESTE HOTARE (potrivit postărilor de pe reţelele de socializare), ACESTA A CHELTUIT MAI BINE DE JUMĂTATE DE MILION DE LEI, ceea ce ar reprezenta aproximativ 4 000 EURO/per vizită care a durat nu mai mult de 2 zile.

Şi multe alte cheltuieli, care pot fi deduse din rapoartele financiare prezentate la CEC.

Rămâne pe conştiinţa lui a şi a celor pe care i-a implicat într-o schemă de delapidare a cătorva milioane de lei, răspunderea morală pentru acest fapt, însă, există şi cea penală, prevăzută de Codul Penal al Republicii Moldova care spune următoarele:

Articolul 181/2.Finanţarea ilegală a partidelor politice sau a campaniilor electorale, încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale partidelor politice sau ale fondurilor electorale

(1) Falsificarea rapoartelor privind gestiunea financiară a partidelor politice şi/sau a rapoartelor privind finanţarea campaniilor electorale în intenţia de a substitui sau a ascunde identitatea donatorilor, volumul mijloacelor acumulate ori destinaţia sau volumul mijloacelor utilizate, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 550 la 8500 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita anumite activităţi pe un termen de până la 5 ani.

(4) Utilizarea contrar destinaţiei a alocaţiilor de la bugetul de stat pentru partidele politice sau a mijloacelor din fondul electoral, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 1 la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita anumite activităţi pe un termen de la 2 la 5 ani.

Sursa: Actual.md

Total
0
Shares
Total
0
Share