Aflat într-o vizită de lucru la Strasbourg, Președintele Republicii Moldova, a declarat de la tribuna APCE, că prioritatea actualei guvernări de la Chișinău este cursul de politică externă echilibrată.
”Lupta geopolitică dintre partidele din Moldova a generat confuzie în rândul cetățenilor și a blocat de multe ori progresul tării. Toți cei care am activat în politică trebuie să ne asumăm această situație, să învățam din ea și să facem schimbările necesare pentru ca țara noastră să nu mai fie divizată intre proeuropeni, proruși, proamericani, proromâni”, a declarat Dodon.
Igor Dodon vrea ca guvernarea să promoveze o politică externă echilibrată. Aceasta înseamnă implementarea eficienta a Acordului de Asociere cu UE, restabilirea și dezvoltarea parteneriatului strategic cu Federația Rusă, cu vecinii Romania și Ucraina, cu SUA, Turcia și alte țări.
Șeful statului a remarcat că Republica Moldova este o țară europeană, care susține ideea creării unei Europe unite de la Lisabona până la Vladivostok.
”Mi-aș dori ca Moldova să nu mai fie catalogată ca fiind prorusă, proeuropeană, proamericană, proromânească. Noi avem cetățeni care în același timp pot susține toate aceste direcții, sau niciuna”, a spus președintele.
Igor Dodon a declarat că scopul său în calitate de președinte al Republicii Moldova este să unească oamenii, să combată divizarea geopolitică falsă, creată de partide politice în goana lor pentru a obține un segment de electorat.
Citește și: Președintele Republici Moldova s-a întâlni cu președintele APCE