Doi bărbați, condamnați la închisoare pentru agresarea mortală a unei persoane cu dizabilități

Doi bărbați din raionul Călărași au fost condamnați la închisoare pentru vătămare intenționată gravă care a dus la decesul unei persoane cu dizabilități locomotorii. Sentința a fost pronunțată în urma unui dosar instrumentat de Procuratura Strășeni, Oficiul Călărași.

Fapta a avut loc în noaptea de 28 noiembrie 2024, când cei doi inculpați, în vârstă de 31 și 19 ani, aflați sub influența alcoolului, s-au deplasat la domiciliul victimei — un bărbat de 58 de ani — pentru a-l agresa. Inițiativa a aparținut bărbatului de 31 de ani, recent eliberat din penitenciar, care intenționa să se răzbune pe victimă pentru o mărturie dată anterior într-un dosar penal în care fusese condamnat.

Ajunși la locuința victimei, cei doi au aplicat multiple lovituri cu pumnii și picioarele, inclusiv în zona capului. Bărbatul agresat a fost transportat la Spitalul Raional Călărași, unde a decedat pe 6 decembrie, din cauza leziunilor suferite.

Instanța i-a recunoscut vinovați pe ambii inculpați și i-a condamnat la 13 ani, respectiv 10 ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis.

Procuratura reamintește că orice persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive. În același timp, autoritățile atrag atenția asupra numărului tot mai mare de infracțiuni comise sub influența alcoolului și îndeamnă cetățenii la responsabilitate.

Total
0
Shares
Total
0
Share