Sfâșietor! N-au vrut ca moartea să-i despartă, așa că au decis să plece din lumea asta împreună. Doi bătrânei, căsătoriți de 64 de ani, s-au sinucis împreună, pentru că nu și-au putut imagina viața unul fără celălalt.
Ivor Williams, 92 de ani, și Laura Williams, 87 de ani, au luat o supradoză de medicamente eliberate pe bază de rețetă în casa lor din Penmaenmawr, județul Conwy. Amândoi au murit în spital la câteva zile unul de celălat.
Cei doi au luat o supradoză de medicamente
Fiul cuplului, Peter, a spus că întotdeauna vorbeau despre moartea împreună și că nu au suportat să fie unul fără celălalt. Cei doi se iubeau foarte mult și nu concepeau ideea ca unul să moară înaintea celuilalt.
„Întotdeauna au vorbit despre moartea împreună”, a spus Peter și a continuat să descrie cum și-a găsit părinții inconștienți în sufragerie când s-a dus acasă la ei.
Alături de ei era un bilet prin care le mulțumește familiei pentru că a avut grijă de ei.