Centrul Național Anticorupție raportează mai multe activități, desfășurate săptămâna trecută pe componenta de combatere a corupției, dar și alte acțiuni din spectrul de atribuții instituționale.
Astfel, doi chișinăuieni au fost reținuți, iar ulterior arestați, într-un dosar de trafic de influență.
Bănuiții ar fi promis că pot determina persoane publice să amâne examinarea unei cauze penale și au pretins de la denunțător 8 000 de euro. Ambele persoane au fost reținute, iar instanța a emis mandate de arestare pe numele acestora.
Al doilea caz se referă la un vameș de la Postul Vamal Tudora care ar fi pretins mită de la un voluntar care transporta refugiați din Ucraina. Acesta este este cercetat pentru corupere pasivă.
La moment, 4 persoane sunt arestate în dosarele pornite de CNA, iar în perioada de referință, ofițerii de urmărire penală au pornit 23 de cauze penale noi.
Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a emis ordonanțe de sechestru pe bunuri în valoare de peste 600 de mii de lei, în baza delegațiilor CNA. Printre activele indisponibilizate sunt 2 încăperi locative și un mijloc de transport.
Pe domeniul de prevenire a corupției, Direcția legislație a finalizat și a remis autorilor 15 rapoarte de expertiză și 9 avize pe marginea unor proiecte de acte normative, săptămâna trecută.
De asemenea, au fost finalizate 9 expertize criminalistice, iar în gestiunea direcției specializate se află alte 100 de expertize. În perioada menționată au fost organizate 4 instruiri anticorupție pentru 460 de agenți publici.
CNA notifică inițierea a 2 analize operaționale, eliberarea a 114 de caziere de integritate, recepționarea a 48 de apeluri la linia națională anticorupție și înregistrarea a 1080 de materiale în cancelaria Centrului.