Doi minori din Ialoveni, suspectați că au furat 100 000 de lei de la o companie

La 17 iulie curent, în jurul orei 21:00, polițiștii din Ialoveni au fost sesizați despre un caz de furt cu cauzarea de daune în proporţii considerabile.

Victima, un bărbat în vârstă de 31 de ani, locuitor al orașului Ialoveni, a declarat oamenilor legii că persoane necunoscute, prin forțarea ușii, au pătruns în sediul companiei pe care o gestionează, de unde au sustras peste 100 000 de lei.

Ca urmare a activităților speciale de investigație desfășurate de angajații Inspectoratului de Poliție Ialoveni, la 18 iulie curent, au fost identificați suspecții, aceștia s-au dovedit a fi doi minori în vârstă de 14 și 16 ani, originari din raionul Ialoveni.

În urma perchezițiilor la domiciliul suspecților, polițiștii au depistat și ridicat mijloace bănești în sumă de peste 100 000 de lei care urmează a fi restituiți proprietarului.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru furt cu cauzarea de daune în proporții considerabile, iar minorii sunt cercetați în stare de libertate. Conform legislației persoanele vinovate riscă amendă în mărime de la 32.500 de lei la 67.500 de lei, sau închisoare de pînă la 4 ani.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share