Doi moldoveni prinși cu acte false la frontieră. Unul intenționa să ajungă în Franța, altul în Israel

Angajații Poliției de Frontieră au depistat în flux, pe direcția ieșire din Republica Moldova, doi călători care dețineau acte cu semne rezonabile de falsificare.

În ambele cazuri, polițiștii de frontieră au supus persoanele controlului în linia doua, conform analizei de risc.

În punctul de trecere a frontierei Leușeni, un conațional de 23 de ani s-a prezentat printre pasagerii rutei ”Moldova-Franța”.

În portmoneul său a fost descoperită o carte de identitate românească, eliberată pe numele unei persoane necunoscute.

Cercetările ulterioare, cu tehnica specială, a stabilit prezența indicilor de falsificare în documentul românesc.

La audieri, tânărul a declarat că un coleg de muncă din Franța l-ar fi rugat să aducă actul, fără a cunoaște alte detalii privind obținerea acestuia.

În Aeroportul Internațional Chișinău, la cursa care se deplasa spre Israel s-a prezentat un conațional de 38 de ani. Polițiștii de frontieră au trecut persoana și bunurile acesteia în linia doua de control. A fost depistat și ridicat un permis de conducere moldovenesc, care vizibil semnala indici de falsificare.

Pe incidente, polițiștii de frontieră continuă cercetările în vederea elucidării circumstațelor.

Total
0
Shares
Total
0
Share