Doi motocicliști au fost implicați în accidente rutiere în capitală

Doi motocicliști au fost implicați în weekend în accidente pe străzile Chișinăului, unul dintre ei fiind transportat la spital, iar celălalt scăpând nevătămat.

Primul incident a avut loc sâmbătă, 20 septembrie, în jurul orei 17:00, la intersecția străzii Petricani cu șoseaua Balcani. Un tânăr de 25 de ani, aflat pe motocicletă, a tamponat din spate un alt motociclist de 34 de ani, care a fost proiectat într-un automobil condus de un șofer de 59 de ani. Tânărul de 25 de ani a primit îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Al doilea accident a avut loc duminică, 21 septembrie, la intersecția dintre șoseaua Muncești și strada Cetatea Chilia. O motocicletă s-a ciocnit cu un automobil, însă nimeni nu a fost rănit, iar pagubele au fost doar materiale.

Poliția a deschis anchete pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentelor.

Total
0
Shares
Total
0
Share