Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și remitere în instanța de judecată pentru examinare în fond, a cauzei penale de învinuire a doi ofițeri de investigații din cadrul IP Ciocana, fiindu-le incriminată săvârșirea infracțiunii de corupere pasivă.
Urmărirea penală a fost pornită în luna noiembrie 2022, de către Centrul Național Anticorupție în baza unui denunț.
„S-a stabilit că, învinuiții, aflându-se în timpul orelor de muncă, au imobilizat denunțătorul sub pretextul aflării acestuia în căutare, având măsura de reprimare – aducerea forțată. Pentru a nu-l escorta la Inspectoratul de Poliție, unde eventual putea fi reținut, polițiștii, au acceptat și primit de la denunțător, mijloace bănești în sumă de 400 euro”, se arată în nota informativă.
Învinuiții nu și-au recunoscut vina, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Pentru infracțiunea comisă legea prevede pedeapsa sub formă de se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 300 000 la 400 000 lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.