Doi români au fost arestați pentru fotografierea bazei navale elene de pe insula Salamina

Doi cetățeni români, în vârstă de 52 și 22 de ani, au fost arestați luni după-amiază sub suspiciunea de spionaj, după ce au fotografiat baza marinei elene de pe insula Salamina, lângă Attica, anunță Paza de Coastă.

Incidentul a avut loc când Marina Militară i-a observat pe cei doi pe o barcă turistică ce naviga prin strâmtoarea care separă continentul de insulă. „Paza de Coastă a intervenit și a inspectat cei doi cetățeni și bunurile acestora, găsind fotografii ale bazei navale pe telefoanele mobile”, se arată în comunicat.

Cei doi au fost conduși la Autoritatea Portuară Centrală din Pireu, unde ofițerii le-au confiscat telefoanele, 4 700 de euro și 400 de dolari. Barca lor a fost transportată la țărm pentru verificarea documentelor de transport.

Baza navală Salamina, cea mai mare din Marina Elenă, găzduiește majoritatea navelor, servicii administrative, instruire și sprijin, fiind situată la aproximativ 2 kilometri de portul Pireu și având circa 10 000 de angajați militari și civili.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share