Procuratura raionului Anenii Noi a anunțat despre pronunțarea a două sentințe de condamnare în cazuri de conducere a vehiculelor în stare de ebrietate.
În primul caz, un consilier raional din cadrul Consiliului raional Anenii Noi a fost condamnat pentru că a fost prins conducând un autovehicul în iulie 2023, având o concentrație de alcool de 0,92 mg/l în aerul expirat. Instanța l-a sancționat cu 220 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității și i-a anulat dreptul de a conduce.
În al doilea caz, un bărbat de 36 de ani, care mai fusese condamnat în 2017 pentru o infracțiune similară, a fost prins din nou conducând fără permis și în stare de ebrietate (0,69 mg/l alcool în aerul expirat). Acesta a fost sancționat cu o amendă penală de 112 500 lei, conform modificărilor recente din Codul penal.
Ambele sentințe sunt definitive și executorii.