Doi specialişti IT au ajuns în izolatorul CNA, după ce ar fi încercat să organizeze programarea şi eliberarea unui permis de conducere

Doi tineri, specialişti în tehnologii informaţionale, au fost plasaţi în izolatorul Centrului Naţional Anticorupţie, fiind cercetaţi pentru acte de corupţie. Aceştia au fost denunţaţi de o altă tânără, care le-ar fi contractat serviciile pentru a obţine mai uşor programarea în regim de urgență la examenul teoretic și practic de obținere a permisului de conducere.

Potrivit denunţului, cei doi ar fi susţinut că au influență asupra persoanelor publice din cadrul Direcției de Examinare și Calificare a Conducătorilor Auto a Agenției Servicii Publice şi că le poate determina să asigure susținerea examenului practic de obținere a permisului de conducere a vehiculelor de categoria „B”. Astfel, utilizând metode de plată prin internet aceştia ar fi pretins şi primit 13 050 de lei pentru a intermedia obţinerea permisului.

La 19.03.2021, a fost pornită o cauză penală în baza art.326 alin.(1) Cod Penal – traficul de influenţă, temei pentru pornirea urmăririi penale servind autodenunțul. În urma acţiunilor de urmărire penală a fost stabilită identitatea persoanelor implicate în faptele expuse, iar ulterior acestea au fost reţinute. În cadrul percheziţiiler, efectuate la domiciliul bănuiţilor, au fost depistate mai multe obiecte, documente, carduri bancare ce au valoare probatorie pentru cauza penală, cât și mijloace financiare, prezumtiv obținute în urma activității infracționale în sumă totală de 100 000 lei.

Traficul de influenţă se pedepseşte cu amendă în mărime de la 2000 la 3000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 6 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

Conducerea urmăririi penale este exercitată de către Procuratura Anticorupţie.

Total
0
Shares
Total
0
Share