Doi tineri din Bălți au fost reținuți în Chișinău pentru distribuirea drogurilor

Doi tineri de 18 și 19 ani din Bălți au fost reținuți în flagrant de poliție în timp ce plasau droguri în ascunzișuri pe teritoriul sectorului Buiucani din Chișinău. Incidentul a avut loc recent, iar cei doi au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile.

Potrivit autorităților, suspecții activau ca curieri pentru un magazin online de droguri, administrat prin aplicația Telegram. În urma perchezițiilor corporale, asupra lor au fost găsite zeci de pachețele cu droguri de tip PVP, ambalate în bandă adezivă.

La domiciliile acestora, poliția a descoperit suplimentar circa 60 de grame de substanțe narcotice, un cântar electronic, benzi adezive și pungi zip-lock, utilizate pentru ambalarea drogurilor.

Conform legislației în vigoare, tinerii riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani. Ancheta este în desfășurare.

Total
0
Shares
Total
0
Share