Doi tineri de 24 și 25 de ani, originari din raionul Călărași, au fost reținuți de polițiștii din Orhei la doar câteva ore după ce au jefuit o femeie în vârstă de 72 de ani.
Incidentul s-a produs în dimineața zilei de 23 aprilie, chiar în fața unui bloc locativ din Orhei. Victima, care se întorcea de la piață, s-a oprit pentru a îngriji florile din curte și și-a lăsat geanta pe o bancă. În geantă se aflau actele personale, telefonul mobil, alte bunuri și suma de 320 de lei.
Profitând de neatenția femeii, unul dintre suspecți a furat geanta și a fugit. Femeia a alertat imediat poliția, iar ancheta a scos la iveală că aceasta fusese urmărită de cei doi indivizi încă din piața centrală.
La scurt timp, tinerii au fost localizați în raionul Rezina și escortați la Inspectoratul de Poliție Orhei, unde și-au recunoscut fapta.
Pe numele lor a fost deschis un dosar penal pentru jaf, iar aceștia au fost reținuți pentru 72 de ore. Dacă vor fi găsiți vinovați, riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 7 ani.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele cazului.