Doi ucraineni au încercat să ofere mită angajaților Poliției de Frontieră

Pentru a le facilita trecerea frontierei de stat, doi cetățeni străini au încercat să ofere mită angajaților Poliției de Frontieră. Documentați sunt cetățeni ai Ucrainei cu vârste de 21 și 28 de ani.

În weekend, străinii s-au prezentat în PTF Leușeni, pentru sensul de ieșire din Republica Moldova. În cadrul controlului de rigoare, polițiștii de frontieră au stabilit că tinerii ar fi ajuns în mod fraudulos din Ucraina în R. Moldova. Fiind deconspirată fapta ilegală, cei doi tineri au oferit mită angajatului Poliției de Frontieră, în mărime de 200 de dolari fiecare, ca ultimul să autorizeze trecerea frontierei de stat. Acest fapt a fost denunțat Centrului Național Anticorupție, care va examina cazul sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.325 Cod Penal RM.

Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share