Centrul Național Anticorupție anunță decesul Vioricăi Drosu, specialist principal în cadrul Direcției Generale Teritoriale Nord a instituției.
Potrivit CNA, Viorica Drosu a decedat astăzi. Reprezentanții instituției precizează că aceasta a activat în cadrul Centrului încă de la fondare.
„Inima doamnei Viorica a încetat să mai bată astăzi, lăsând întregul efectiv îndurerat și marcat de această mare pierdere. A fost inima colectivului din subdiviziunea de nord a instituției – o femeie de o blândețe rară, cumsecade și întotdeauna senină. În calitate de angajată și-a făcut munca demn, conștiincios și cu dedicație”, se arată în mesajul CNA.
Instituția menționează că întreaga echipă regretă pierderea și transmite condoleanțe familiei îndurerate.
„Întreaga echipă o deplânge și regretă profund plecarea prea devreme a celei care a fost colegă, mamă, bunică și o soție minunată. Suntem alături de familia îndurerată. Condoleanțe apropiaților și tuturor celor care au cunoscut-o”, au mai transmis reprezentanții CNA.



