Liceul Teoretic „Alexei Mateevici” din Căușeni a anunțat trecerea în neființă a fostului său elev, Veaceslav Zaporojan, absolvent al promoției 2026.
Instituția de învățământ precizează că tânărul a absolvit cu succes liceul și a susținut examenul de bacalaureat.
„Este greu să accepți că un tânăr aflat la început de drum poate pleca atât de devreme. Veaceslav a fost un elev modest, educat, omenos, harnic și inteligent, un băiat respectuos și apreciat de colegi și profesori.
A absolvit cu succes Liceul Teoretic „Alexei Mateevici” și a susținut examenul de bacalaureat, având înainte o viață întreagă de trăit, vise de împlinit și drumuri de parcurs”, se arată în mesajul publicat de liceu.
Reprezentanții instituției au transmis condoleanțe familiei îndoliate și au anunțat că Veaceslav Zaporojan va fi condus pe ultimul drum marți, în satul său de baștină, Baccealia.
„Plecarea sa prematură lasă în urmă un gol imens, lacrimi și multă durere în sufletele familiei, colegilor, profesorilor și ale tuturor celor care l-au cunoscut.
Colectivul Liceului Teoretic „Alexei Mateevici” exprimă sincere condoleanțe familiei îndurerate și este alături de aceasta în aceste clipe de grea încercare”, au transmis reprezentanții liceului.
Potrivit informațiilor confirmate de Liceul Teoretic „Alexei Mateevici”, tânărul s-ar fi înecat.



