Donald Trump a fost eliminat de pe buletinele de vot din Colorado. Care este motivul

​Într-o decizie uimitoare şi fără precedent, Curtea Supremă din Colorado l-a eliminat pe fostul preşedinte Donald Trump de pe buletinul de vot din statul Colorado pentru anul 2024, hotărând că acesta nu este un candidat eligibil din cauza „interdicţiei de insurecţie” prevăzută de al 14-lea amendament.

Decizia este cel mai recent eșec al lui Trump, care se luptă cu o serie de provocări în toată țara, inclusiv cauze penale și civile, în timp ce caută să-și asigure un al doilea mandat la Casa Albă.

Decizia curții din Colordo ar putea fi însă replicată și de alte curți, ramificațiilehotărârii de marții fiind de amploare. Colorado are doar 10 din cele 538 de voturi din colegiul electoral care decide câștigătorul alegerilor prezidențiale din SUA. Eforturile legale de descalificare a lui Trump într-o mână de alte state, inclusiv Minnesota, Arizona și Michigan, au eșuat până acum.

Dar dacă se ajunge la o decizie similară a Curții Supreme a SUA, în cazul în care ar decide recursul lui Trump va i acceptat lucrurile se pot schimba dramatic.

„Nu am ajuns ușor la aceste concluzii”, au scris judecătorii din Colorado. „Suntem conștienți de amploarea și greutatea întrebărilor în fața cărora ne aflăm. De asemenea, suntem conștienți de datoria noastră solemnă de a aplica legea, fără teamă sau favoare și fără a fi influențați de reacția publicului la deciziile la care legea impune să ajungem.”

Decizia vina la finalul unui caz adus la începutul acestui an în instanță de un grup de alegători din Colorado care susțineau că Trump s-a angajat într-o insurecție pe 6 ianuarie 2021, când un grup de susținători ai săi au luat cu asalt Capitoliul SUA în încercarea de a opri certificarea victoriei lui Joe Biden.

Tribunalul din Colorado, format din șapte membri, a votat cu 4-3 că Trump ar trebui descalificat. Majoritatea a constatat că dovezile care i-au fost prezentate „au stabilit că președintele Trump s-a implicat în insurecție”.

„Eforturile directe și exprese ale președintelui Trump, de-a lungul mai multor luni, prin care și-a îndemnat susținătorii să mărșăluiască la Capitoliu pentru a preveni ceea ce el a caracterizat în mod fals drept o presupusă fraudă asupra poporului acestei țări, au fost incontestabil deschise și voluntare”, a adăugat majoritatea.

Trump este liderul clar în cursa republicană pentru a fi candidatul partidului pentru alegerile prezidențiale din 2024 . El se confruntă, de asemenea, cu acuzații penale, la nivel federal dar și în unele state cum e Georgia, în legătură cu presupuse tentative de a anula rezultatele alegerilor prezidențiale din 2020. El a pledat nevinovat.

Campania lui Trump a spus că sentința este „complet viciată” și că va „depune rapid” un recurs la Curtea Supremă a SUA.

La un eveniment de campanie în Iowa, marți seara, Trump le-a spus susținătorilor:

„Nu este de mirare că Biden și nebunii de extremă stânga sunt disperați să ne oprească prin orice mijloace necesare. Ei sunt dispuși să încalce Constituția SUA la niveluri nemaivăzute până acum pentru a câștiga aceste alegeri. Joe Biden este o amenințare la adresa democrației – o amenințare.”

Total
0
Shares
 
Total
0
Share