Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a anunțat că Termoelectrica desfășoară în prezent lucrări de mentenanță și modernizare pe șapte șantiere din municipiul Chișinău, parte a programului investițional al companiei, cu scopul reducerii pierderilor de agent termic și îmbunătățirii calității serviciilor.
„Sistemul centralizat de încălzire, în special în cogenerare, este cel mai eficient. Termoelectrica a instalat încă în anul 2003 senzori speciali în conducte, care monitorizează în timp real pierderile de agent termic și permit intervenția rapidă pentru înlăturarea accidentelor. Pierderile în conducte s-au redus de la 3 milioane de metri cubi în 2003 la 600 de mii de metri cubi în anul 2024”, a declarat Junghietu.
El a precizat că „din 100 de mii m³ de agent termic care circulă în sistem, pierderile orare constituie doar 52 m³, în timp ce la București acestea se ridică la 2.500 m³ pe oră”, iar monitorizarea și intervențiile timpurii „au permis economisirea a peste 500 de milioane de lei din banii consumatorilor”.
Ministrul a anunțat și un program de schimbare a sistemelor interne de distribuție a căldurii din blocuri, „din cele verticale în orizontale, cu instalarea Punctelor Termice Individuale și a contoarelor individuale pentru fiecare apartament”, ceea ce va permite „plata exactă a consumului și controlul temperaturii în locuință”.
Referindu-se la modernizarea capacităților de producție, Junghietu a menționat că „urmează a fi construite centrale termice de înaltă eficiență cu o putere electrică totală de circa 55 MW și termică de cel puțin 43 Gcal/h, pentru mărirea capacității interne de producere a energiei electrice și asigurarea securității energetice a țării”. Licitația pentru aceste lucrări este în proces de evaluare.
În discuțiile cu conducerea Termoelectrica, ministrul a subliniat că „autoritățile publice, inclusiv Ministerul Energiei, nu au dreptul să intervină în activitatea operațională a întreprinderilor energetice”, dar a precizat că există „instrumente de guvernanță corporativă” care permit „verificarea și monitorizarea activității companiilor, supravegherea achizițiilor, calitatea managementului și atmosfera de lucru”. Achizițiile sunt urmărite și verificate și de „Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate”.