Dorin Recean a discutat cu oficialii BERD prioritățile de cooperare

Prioritățile pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova au fost discutate la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu directorul executiv regional pentru Republica Moldova, Europa de Est și Caucaz al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Matteo Patrone.

Oficialii s-au referit la prioritățile comune pentru sporirea atractivității investiționale a țării noastre și stimularea conectivității în comerț. Au fost trecute în revistă proiectele în derulare în domeniile: energetic, financiar, buna guvernanță și economia verde.

Totodată, au fost discutate măsuri pentru stimularea investițiilor și a businessului, prin extinderea portofoliului de garanții, în contextul situației de securitate volatile din regiune.

Prim-ministrul Dorin Recean a menționat că Guvernul implementează în continuare reformele necesare pentru dezvoltarea sustenabilă a țării, cu accent pe reforma justiției, digitalizarea economică, investiții în infrastructură și realizarea măsurilor de consolidare a securității energetice.

Comunicat de presă

Total
0
Shares
 
Total
0
Share