Guvernul urmează să crească pedepsele pentru fraude electorale. Declarația a fost făcută de prim-ministrul Dorin Recean joi, 8 iunie curent, în cadrul conferinței de presă susținute la punctul Leova-Bumbăta.
Oficialul a fost solicitat de fapt să ofere mai multe detalii despre modificarea Codului Penal și celui Contravențional, în urma căreia se vor pedepsi autorii conturilor false pe rețelele de socializare din Republica Moldova, el ținând să sublinieze subiectul „fraudelor electorale”, scrie Realitatea.md
„Avem obligația și necesitatea să curmăm aceste tentative în crește de personificare (cred că așa se numește termenul acesta) care permite fraude financiare, legate de carduri, de tranzacții comerciale și, respectiv, trebuie să creștem dramatic pedepsele, și să avem un mecanism de aplicarea a acestora”, a declarat Dorin Recean. „Sunt și alte categorii de încălcări pe care Guvernul urmează să crească pedepsele. Avem foarte multă lume implicată în fraude electorale și azi legislația este destul de tolerantă”, a continuat el.
Amintim că, și la ședința Guvernului de acum o zi, prim-ministrul i-a cerut ministrei Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, să țină cont de reglementarea fraudelor electorale. El i-a sugerat ca la următoarele modificări ale legislației să înăsprească pedepsele.
În perioada viitoare, cetățenii moldoveni își vor exprima dreptul la vot la alegerile locale de la toamnă. De asemenea, în 2024, vor avea loc alegeri prezidențiale, în contextul în care expiră mandatul de 4 ani al președintei Maia Sandu.