Starea de urgență, instituită în Republica Moldova la începutul războiului din Ucraina, se va încheia la sfârșitul acestei luni și, cel mai probabil, nu va mai fi prelungită, a declarat prim-ministrul Dorin Recean la TV8
Potrivit oficialului, în perioada stării de urgență, autoritățile de la Chișinău au introdus suficiente modificări în legislație pentru ca țara să facă față situațiilor de criză.
„Guvernul lucrează încă din vară pentru a nu prelungi starea de urgență. Și în acest timp am dezvoltat legislația necesară pentru ca guvernul să poată acționa în situații de urgență prin alte mecanisme, prin alte pârghii, care sunt mai adecvate pentru controlul parlamentar.
Deoarece acest lucru a fost cerut de societatea noastră, a fost cerut de însuși parlamentul, așa că am pregătit toată baza legislativă, și cred că vom reuși să finalizăm totul până la sfârșitul lunii decembrie”.
Amintim că în Republica Moldova a fost instituită stare de urgență pe 24 februarie 2022, atunci când Federația Rusă a invadat țara vecină – Ucraina. Ultima dată starea de urgență în țara noastră a fost prelungită cu 30 de zile, începând cu data de 1 decembrie.