Dorin Recean s-a văzut cu reprezentanții autorităților publice locale din raionul Vulcănești

Implementarea proiectelor de modernizare a localităților, beneficiile Programului ”Satul European” și sprijinul Uniunii Europene pentru dezvoltarea regiunii de sud a țării au fost printre subiectele discutate la ședința prim-ministrului Dorin Recean cu reprezentanții autorităților publice locale și ai serviciilor desconcentrate din raionul Vulcănești.

Șeful Executivului a îndemnat primarii să se implice mai activ în dezvoltarea comunităților și să construiască parteneriate solide cu autoritățile publice centrale, pentru a obține rezultatele pe care le așteaptă cetățenii.

”Moldova poate deveni o țară dezvoltată și prosperă, în care fiecare locuitor să se bucure de condiții bune de trai: educație de calitate, salarii și pensii decente, drumuri bune, acces la apă potabilă. Trebuie să muncim pentru a construi Europa acasă”, a afirmat premierul Dorin Recean.

Totodată, șeful Guvernului a subliniat importanța păstrării valorilor, culturii și a tradițiilor caracteristice regiunii de sud. ”Uniunea Europeană respectă și celebrează diversitatea culturală. Trebuie să fim mândri de rădăcinile noastre și să depunem eforturi pentru a ne integra cât mai rapid în marea familie europeană – acolo unde este pace, stabilitate și sunt respectați toți oamenii”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.

La rândul lor, aleșii locali au solicitat sprijinul autorităților centrale pentru a rezolva probleme ce vizează repararea drumurilor, extinderea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare, amenajarea terenurilor de sport.

În ultimii doi ani, cu suportul Guvernului, primăriile și comunitățile locale din Vulcănești au implementat mai multe proiecte, printre care: reparația și dotarea instituțiilor culturale și de învățământ, aprovizionarea cu apă și sanitație, amenajarea terenurilor de joacă și sport, reabilitarea drumurilor etc.

Comunicat de presă

Total
0
Shares
Total
0
Share