Dorin Recean, spune că rutele de pe și spre Aeroportul Chișinău ar putea fi suplimentate în scurt timp: ”Suntem aproape de o soluție”

Rutele de pe și spre Aeroportul Internațional Chișinău ar putea fi suplimentate în scurt timp spre diverse destinații, scrie Ziarul Național

Premierul Dorin Recean susține că în prezent sunt purtate discuții cu mai multe companii aeriene din Polonia, România, Ungaria și Irlanda.

„Obiectivul nostru este să avem cât mai multe companii care să aibă rute deschise de la Chișinău pe diferite destinații. Guvernul lucrează foarte intens cu diferite companii internaționale și locale pentru a putea suplimenta rutele. Avem discuții și cu „Lot”, și cu „Tarom”, „Wizz Air” și cu „Ryanair” și suntem aproape de o soluție”, a declarat premierul Dorin Recean joi, în timpul vizitei sale în raionul Leova.

De asemenea, șeful Guvernul a punctat că, în ultimul timp, este atestată o creștere graduală a rutelor care decolează și aterizează în Chișinău.

Întrebat despre soarta companiei „Air Moldova”, care a anunțat că își închide sediul, iar zborurile rămân suspendate până pe 30 iunie curent, prim-ministrul a răspuns că aceasta „trebuie să poarte responsabilitatea pentru fraudele comise”.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share