Dosarul fraudelor bancare: Patru șefi de la Unibank au fost trimiși în judecată

frauda bancara, jaf bancar, miliardul furat, spalare de bani moldova

Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și expedierea în judecată a cauzei penale de învinuire a ex-președintelui și ex-vicepreședintelui UNIBANK, ex-șefului Direcției finanțe și ex-șefului Direcției juridice.

Învinuiților li se incriminează faptul că, în perioada 2013-2014, deținând funcția de membri ai Comitetului de creditare al băncii, încălcând regulamentele interne și actele normative ale Băncii Naționale ale Moldovei, au admis și au eliberat unui agent economic rezident 4 credite, în valoare totală de 16 milioane de dolari SUA și 15 milioane de euro. De menționat că, creditele nu au fost rambursate până în prezent, transmite noi.md.

Concret, agentul economic beneficiar al creditelor, a fost fondat de către un cetățean al Federației Ruse, care nu a traversat niciodată frontiera Republicii Moldova. Acesta, acționând în participație cu cetățeni ai Republicii Moldova,  care au organizat și perfectat o procură din numele acestuia, pe numele unui cetățean al RM (șofer de camion), care a și înregistrat compania respectivă cu o zi înainte de obținerea primului credit în valoare de 8 milioane de dolari SUA.

În cauză, au fost aplicate sechestre pe bunurile învinuiților: automobile și un spațiu locativ deținute cu drept de proprietate de către aceștia.

Dacă vor fi găsiți vinovați de comiterea infracțiunilor prevăzute de art.42 și art.239 (încălcarea regulilor de creditare, politicilor de acordare a împrumuturilor) alin.2 lit.a Cod Penal, ex-factorii de decizie ai UNIBANK riscă o pedeapsă cu privațiune de libertate de la 3 la 7 ani, inclusiv achitarea prejudiciului cauzat și a cheltuielilor judiciare.

În privința cetățeanului Federației Ruse, în numele căruia a fost contractat creditul și altor persoane ce au contribuit la dobândirea acestuia, a fost disjunsă cauza penală într-o procedură separată, iar persoanele vizate urmează să fie anunțate în căutare.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share