În data de 17 ianuarie 2025, în cadrul controalelor de frontieră, au fost descoperite două cazuri de utilizare a documentelor falsificate, informează telegraph.md, cu referire la un comunicat al Poliției de Frontieră.
Primul caz a avut loc la Punctul de Trecere a Frontierei comun Palanca, pe sensul de intrare în Republica Moldova. Un cetățean georgian, în vârstă de 44 de ani, pasager al unui autocar pe ruta ”Odesa – Chișinău”, a fost supus unui control amănunțit. În urma verificărilor, polițiștii au descoperit în portmoneul acestuia un permis de conducere emis în Georgia, care prezenta semne clare de falsificare.
Al doilea caz s-a înregistrat la Punctul de Trecere a Frontierei Leușeni, pe sensul de ieșire din Republica Moldova. Un cetățean moldovean, în vârstă de 30 de ani, pasager al unei curse cu destinația Franța, a fost verificat suplimentar. Polițiștii de frontieră au depistat asupra acestuia un permis de conducere emis în Bulgaria, care ridica suspiciuni rezonabile de falsificare.
Ambele incidente au fost documentate conform legislației în vigoare. Documentele vor fi supuse expertizei judiciare, iar cercetările continuă pentru a stabili toate detaliile și implicările în aceste cazuri.
Polițiștii de frontieră reiterează angajamentul lor de a asigura securitatea la granițe și combaterea eficientă a infracționalității.