Două familii din Republica Moldova au trecut prin momente de groază în 1 decembrie 2025, după ce neatenția și nerespectarea regulilor de securitate au provocat două explozii în locuințe. Într-un caz nu au existat victime, însă în celălalt, o femeie de 66 de ani a fost transportată în stare gravă la spital.
Primul incident a avut loc în Cupcini, raionul Edineț, după ce un cazan pe combustibil solid a cedat violent. Explozia a distrus ușa, geamul și bunurile din cazangerie. Specialiștii IGSU au stabilit că deflagrația s-a produs deoarece proprietara a aprins focul și a părăsit încăperea fără să deschidă robinetele de apă aflate sub presiune. Din fericire, nu au existat victime.
Al doilea caz, mai grav, s-a produs în Băcioi, municipiul Chișinău, o oră mai târziu. O femeie de 66 de ani a suferit arsuri de gradul III după ce o acumulare de gaz din locuință a explodat atunci când încerca să aprindă focul într-un cazan. Aceasta uitase aragazul deschis, iar amestecul de gaz s-a aprins instantaneu. Victima a fost preluată de Serviciul medical de urgență și transportată la spital.
În urma celor două incidente, IGSU avertizează că aparatele de încălzire și echipamentele casnice pot deveni letale dacă nu sunt folosite corect. Cetățenii sunt îndemnați să verifice periodic instalațiile pe gaz și combustibil solid, să aerisească încăperile înainte de a aprinde focul, să nu lase sursele de încălzire nesupravegheate și să respecte toate normele de securitate.
Totodată, pompierii recomandă instalarea detectoarelor de fum și gaz, care pot avertiza rapid asupra acumulărilor periculoase și preveni tragedii. În situații de risc sau suspiciuni de scurgeri de gaz, cetățenii sunt sfătuiți să apeleze imediat Serviciul 112.