Două persoane au fost rănite în Gaza după ce un convoi umanitar al Crucii Roșii a fost atacat

Un membru al personalului Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR) și un voluntar al Societății Semilunii Roșii Palestiniene (CSR) au fost răniți prin împușcare în timpul unei misiuni de evacuare umanitară, seara zilei de 10 iulie, în Gaza.

Operațiunea avea ca scop evacuarea unui angajat rănit al CICR și a familiei sale, cu care nu se mai putuse lua legătura din 4 iulie, din cauza intensificării ostilităților. În ciuda coordonării cu autoritățile și a utilizării vehiculelor iluminate și marcate clar cu emblemele Crucii Roșii și Semilunii Roșii, convoiul a fost atacat.

Persoanele rănite au fost evacuate de urgență și au primit îngrijiri medicale. Ambele sunt în stare stabilă. Însă colegul rănit care trebuia evacuat și familia sa rămân în continuare inaccesibili.

CICR a condamnat ferm atacul, amintind că este al doilea incident similar în mai puțin de o săptămână. Organizația subliniază că, potrivit dreptului internațional umanitar, personalul medical și umanitar nu trebuie atacat și solicită tuturor părților implicate să respecte și să protejeze misiunile umanitare.

Total
0
Shares
Total
0
Share