Ofițerii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal au depistat două cazuri de transport ilicit de mărfuri fără acte de proveniență sau documente vamale, în centrul Republicii Moldova.
Primul incident a avut loc pe traseul Chișinău–Leușeni, unde un bărbat de 37 de ani, aflat la volanul unui autocar de model ”Vanhool”, transporta ilegal scule electrice, aparate de uz casnic și butoaie din inox.
Al doilea caz a fost înregistrat în apropiere de localitatea Bardar, raionul Hîncești. Șoferul unui autocar „Setra”, în vârstă de 30 de ani, avea la bord articole de încălțăminte, produse chimice și ustensile pentru pescuit, fără documente justificative.
Potrivit autorităților, valoarea totală a mărfurilor depășește 150 000 lei. Bunurile au fost ridicate în vederea confiscării, iar cei doi conaționali riscă sancțiuni contravenționale, conform legislației în vigoare.