Douăzeci de salvatori din nordul țării au finisat cursul de prim ajutor în cadrul unui proiect moldo-polonez

Douăzeci de salvatori din nordul țării au absolvit cursul de prim ajutor cu genericul “Primul ajutor calificat faza I” care a fost desfășurat în cadrul proiectului moldo-polonez “Dezvoltarea competențelor de salvare a salvatorilor și pompierilor moldoveni”.

Recent a avut loc ceremonia de înmânare a certificatelor de absolvire pentru angajații IGSU, care și-au perfecționat cunoștințele și capacitățile în cadrul prelegerilor. Lecții teoretice și practice au fost prezentate salvatorilor IGSU de un grup de formatori din cadrul Fundației Corpului Medical Maltez Polonia, conform standardelor europene.

Programul cursului a cuprins cele mai importante tematici din domeniul acordării primului ajutor medical în situații de risc printre care, manevrele de resuscitare pentru maturi și minori, imobilizarea și transportarea sinistraților din zona periculoasă, manevre cu defibrilatorul și acțiuni necesare în caz de hemoragii și electrocutare.

Cursul oferit pompierilor IGSU destinat îmbunătățirii și dezvoltării competenţelor de prim ajutor prin preluarea bunelor practici a partenerilor polonezi a fost organizat în cadrul proiectului moldo-polonez “Dezvoltarea competențelor de salvare a salvatorilor și pompierilor moldoveni”, care urmează a fi implementat până în data de 31 decembrie 2020.

Programul proiectului prevede instruirea a 120 de salvatori moldoveni, care vor fi pregătiți în domeniul acordării primului ajutor calificat în situații de urgență. Totodată, proiectul prevede elaborarea programelor de studiu după standarde europene, dar şi achiziţionarea echipamentului necesar pentru angajații IGSU. Potrivit IGSU, proiectul moldo-polonez în valoare de  247 mii euro a fost finanțat de Ministerul Afacerilor Externe Polonez prin intermediul Programului “Polish Aid”.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share