DOVEZI PENTRU PROCURORI // „Lagardere” a cerut, APP a executat! Compania franceză ar fi transmis, în 2023, o scrisoare autorităților în care explica modul în care urmează să fie organizată licitația de la aeroport

Compania franceză „Lagardere”, favorita câștigării licitației spațiilor comerciale de la aeroport a transmis, în anul 2023, cu mult înainte de demararea concursului, o scrisoare autorităților în care explica, pe puncte, cum poate fi organizată licitația de la aeroport. Documentul a fost publicat de către bloggerul Eugen Luchianiuc pe blogul său.

„Primul punct e despre faptul că administratorul Aeroportului Chișinău, trebuie să identifice spațiile care nu sunt utilizate (adică ele îs utilizate și ar aduce profit, dar asta nu intră în interesele lui #andreispînu) și după ce fac un proces-verbal care decide că trebuie date în chirie spațiile”, scrie Luchianiuc.

Ulterior, după aceste sugestii ale francezilor, Consiliul de administrație al Aeroportului înaintează propunerea către Agenția Proprietății Publice, care confirmă faptul că spațiile trebuiesc date în chirie și le enumeră exact. „Totul conform scrisorii celor de la Lagardère”, scrie bloggerul.

„Să nu vă sperie diferența de date dintre procesul verbal și decizie. Au mai fost câteva procese verbale între timp și mai e o chestie că ei au încercat să repare gafele din sezoanele anterioare ale #licitațieAeroport. Scopul este să vă demonstrez, o dată în plus, că toată șaika-leika lui #andreispînu a făcut exact așa cum le-au spus francezii. Mai puțin într-un punct, cel legat de negocieri directe și care e marcat cu portocaliu. Oamenii lui #andreispînu au mers pe licitație dar, după ce au văzut că primul sezon a eșuat lamentabil, în martie 2024, Guvernul la rugămintea Ministrului Infrastructurii și ce mai acolo, decide să schimbe legea și să prevadă negocieri directe în caz că eșuează licitația. Ceea ce, posibil, se va întâmpla marți, dacă cumva nu găsesc un concurent de formă așa cum au găsit prima dată”, punctează bloggerul.

Luchianiuc scrie că aceste scrisori demonstrează cum a fost îndeplinită comanda celor de la Lagardere în privința licitației de la Aeroport.

„În toate documentele legate de #licitațieAeroport sunt o grămadă de oameni care au fost impuși să semneze procese-verbale. Comisiile de licitație în acest serial se schimbau mai des decât paharele în cabinetele șefiei de la Aeroport. Cum credeți, cine va fi responsabil, pe final, și cine va fi parte a dosarelor penale? Eu nu știu de ce dovezi mai au nevoie cei de la Procuratura Anticorupție. Doar de să îmi dea o medalie la vară pentru ajutor în munca lor”, a mai punctat Eugen Luchianiuc.

Amintim că, în această săptămână, au apărut noi dovezi care sugerează că legătura dintre compania franceză „Lagardere” și autoritățile moldovene a fost stabilită imediat după revenirea aeroportului din Chișinău în proprietatea statului, scrie Bani.md.

O investigație recentă realizată de bloggerul Eugen Luchianiuc a scos la iveală informații care ar putea schimba percepția asupra licitației pentru spațiile comerciale de la aeroport.

Potrivit documentelor obținute, o broșură trimisă de „Lagardere” Agenției Proprietății Publice (APP) în primăvara anului 2023, după naționalizarea aeroportului, indică faptul că întreg caietul de sarcini al licitației a fost construit pe baza ofertei companiei franceze. Detaliile tehnice, schemele de amplasare a magazinelor și planul de marketing sunt aproape identice cu cele prezentate de „Lagardere”.

Recent, încercările de a relua licitația, amânate de mai multe ori, au dus la o nouă rundă programată pentru 28 septembrie, în care „Lagardere” rămâne din nou singurul participant. Această situație ridică semne de întrebare cu privire la transparența procesului și la legitimitatea relațiilor dintre autorități și companiile private implicate, mai notează sursa citată.

Prezentare Lagardere by euscatel

Total
0
Shares
Total
0
Share