Dragoș Galbur, președintele Partidului Național Moldovenesc, o acuză pe Maia Sandu că a prezentat informații false într-un discurs susținut la Vilnius despre o rezoluție din 1990 privind recunoașterea independenței Lituaniei.
„Maia Sandu operează cu falsuri. În 1990 nu exista niciun fel de țară numită Moldova. Exista RSSM, care era parte componentă a URSS și nu reprezenta la acea vreme o entitate statală separată”, a declarat Galbur.
Liderul Partidului Național Moldovenesc a susținut că documentul invocat de președinte ar avea doar un caracter simbolic.
„Rezoluția prezentată de Maia Sandu la Vilnius este o declarație simbolică a mișcării de eliberare națională de la Chișinău. Rezoluția respectivă reprezintă un act politic de solidaritate, nicidecum un act diplomatic standard”, a spus Galbur.
Totodată, acesta a afirmat că interpretarea istoriei trebuie făcută corect.
„Este foarte important să operăm cu termeni corecți atunci când vorbim despre istorie, altfel nu ne deosebim cu nimic de Victoria Furtună și Bogdat Țîrdea.”
În discursul rostit la Vilnius, Maia Sandu a declarat: „Astăzi, în Parlamentul Lituaniei, de Ziua Restaurării Independenței, am ținut în mâini un document din 1990 — rezoluția prin care Moldova era prima țară care recunoștea libertatea unui popor prieten, deși noi înșine încă nu eram liberi. Lituania a construit într-o singură generație un stat european modern. Nu a fost ușor. Dar s-a putut. Această cale o urmăm acum și noi.”



