Dragoș Galbur, președintele PNM, la Londra: „Avem nevoie de cei care știu ce înseamnă funcționalitatea și eficiența, chiar dacă le-au învățat departe”

Președintele Partidului Național Moldovenesc (PNM), Dragoș Galbur, a anunțat continuarea dialogului cu diaspora din Marea Britanie, după o nouă întrevedere organizată la Londra.

„După întâlnirea din Northampton, am continuat dialogul cu diaspora noastră din Londra. Acolo, am discutat cu oameni care nu au uitat de unde au pornit și care privesc cu seriozitate ce se întâmplă acasă. Sunt informați, lucizi și interesați de viitor — nu doar al lor, ci al comunității pe care au lăsat-o în urmă”, a declarat Galbur.

Liderul PNM a prezentat o inițiativă menită să faciliteze revenirea în țară a cetățenilor plecați peste hotare: „Am vorbit despre o idee simplă, dar puternică: crearea unui program de revenire treptată, care să sprijine pe cei din diaspora să se reîntoarcă și să-și refacă viața acasă — cu facilități administrative și fiscale, consiliere, conectare la proiecte publice și inițiative locale.”

Potrivit lui Galbur, diaspora rămâne un pilon important pentru dezvoltarea Moldovei: „Avem nevoie de cei care știu ce înseamnă funcționalitatea și eficiența, chiar dacă le-au învățat departe.”

El a subliniat că PNM continuă să crească în popularitate și în afara țării: „Sprijinul pentru Partidul Național Moldovenesc crește constant, inclusiv printre cei plecați. PNM s-a născut în diaspora și rămâne un spațiu deschis pentru cei care vor să se implice, să revină și să construiască un drum durabil spre Uniunea Europeană.”

Total
0
Shares
Total
0
Share