Până la finele acestui an, în orașul Drochia va fi realizat un proiect de creștere a nivelului de trai în zona de revitalizare Valea Curechiului. Acesta va fi implementat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, Primăria orașului Drochia și un antreprenor local, cu finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), scrie Moldpres.md
Conform contractului, antreprenorul s-a angajat să amenajeze un parc și teritoriul adiacent în orașul Drochia. „Lucrările de revitalizare urbană presupun amenajarea unui spațiu public, modernizarea infrastructurii urbane prin realizarea măsurilor de infrastructură stradală și amenajarea a două terenuri de joacă și amenajarea unui complex sportiv pe o suprafață de minim 3500 mp”, indică ADR Nord.
Printre beneficiarii finali ai acestui proiect se numără circa 4500 de drochieni care locuiesc în zona de revitalizare Valea Curechiului, precum și alți cetățeni din Drochia. Directorul ADR Nord, Maria Prisacari, a subliniat că antreprenorul urmează să execute lucrările specificate în contractul de antrepriză în conformitate cu prevederile proiectului tehnic, cu detaliile de execuție, precum și cu normativele, standardele și prescripțiile tehnice.
Valoarea contractului de antrepriză constituie circa zece milioane de lei (500 de mii de euro), contribuția Primăriei orașului Drochia fiind de 10% din valoarea contractului.