„Drumul Vinului Moldovei”, inclus în rutele Culturale ale Consiliului Europei

Ruta oenoturistică „Drumul Vinului Moldovei” devine primul itinerariu turistic al Republicii Moldova înregistrat în „ITER VITIS- Les Chemins de la vigne”, rută culturală certificată de Consiliul Europei.

Afilierea europeană a fost promovată de Asociația Națională pentru Turism Receptor și Domestic (ANTRIM), cu suportul Proiectului de Competitivitate din Moldova finanțat de USAID, Guvernul Suediei și UK aid, și este oficializată prin certificatul de afiliere din 28 februarie 2020.

Rutele Culturale ale Consiliului Europei cuprind peste 30 de itinerarii certificate sub auspiciile forului internațional și au scopul de a promova călătoriile de descoperire a patrimoniului divers din Europa și consacrarea valorilor globale, precum: drepturile omului, diversitatea interculturală, dialogul inter-cultural transfrontalier și dezvoltarea durabilă a turismului. „ITER VITIS – Les chemins de la vigne” este ruta oenoturistică pan-europeană care integrează peisajele și patrimoniul vitivinicol din 18 state vitivinicole, promovată de Federația Europeană IterVitis, fiind certificată conform standardelor Consiliului Europei din 2009.

Traseele turistice parte a Drumului Vinului Moldovei incluse în Ruta Europeană cuprind 1560 km de circuite în cele trei regiuni viticole cu Indicație Geografică Protejată, Codru, Valul lui Traian, Ștefan Vodă, cu vizite la 28 de crame, 12 vinoteci, 21 evenimente cultural-vinicole, 30 atracții turistice și zeci de experiențe oeno-gastronomice și de aventură ușoară.

Turismul vitivinicol din țara noastră se bucură de multă popularitate în rândul turiștilor: 60% din turiștii care au călătorit în Moldova au vizitat cel puțin o vinărie, iar pentru 43% dintre ei, patrimoniul vitivinicol al țării noastre a fost motivul principal care i-a convins să facă o călătorie în Republica Moldova.

Citește și: Ion Ceban, despre lucrările de reabilitare a stației de epurare

 

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share