Deputatul din fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate, Dumitru Alaiba, a anunțat că decizia de a crește cota TVA pentru HoReCa este una fundamentală, pentru că în momentul de față, există o criză foarte gravă și nu sunt bani pentru salarii.
Dumitru Alaiba oferă o exlicație celor de la HoReCa, că în cazul în care nu va fi semnat acordul cu FMI, tot sectorul lor va fi unul din primele afectate, din motiv că oamenii nu vor avea bani de cumpărături ne mai vorbind de vizita unui restaurant.
În opinia legiuitorului, pentru a proteja economia, este nevoie de a crește taxele. „Ni s-a spus clar – banii de la FMI nu vor veni. Iar de la asta, efectele devastatoare asupra economiei sunt mult mai serioase. Asta e situația în care suntem. E o situație foarte neplăcută şi o decizie pe care trebuie să o luăm, nu pentru că ne place.”
Totodată, deputatul promite că mediul de afaceri, va fi susținut printr-o altă modalitate, acesta oferă drept exemplu, birocrația, care pune piedici oamenilor de afaceri.