Dumitru Diacov îndeamnă partidele social-democrate să se unească pentru alegerile parlamentare: „Cineva trebuie să cedeze, iar ceilalți să-și asume responsabilitatea”

Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Dumitru Diacov, a lansat un apel către foștii săi colegi din PDM, dar și către alte partide de orientare social-democrată, să se unească și să formeze un bloc electoral înaintea alegerilor parlamentare din toamnă.

Într-un mesaj postat pe Facebook, Diacov a subliniat că mai multe partide cu același fond identitar nu pot intra în parlament separat, risipind astfel votul. El a făcut apel în special către PSDE, „Respect Moldova” și Partidul Democrat Modern, partide care, potrivit lui, provin din același nucleu politic și se adresează aceluiași electorat.

„Startul campaniei electorale parlamentare este tot mai aproape. Agitația politică și activismul partinic tot mai evident. Cam tot așa poate deveni și rezultatul. Dacă liderii partidelor nu vor demonstra înțelepciune. Practica de până acum ne demonstrează că nu pot trece pragul electoral mai multe partide de aceeași orientare. Nu în zadar pe stânga s-a creat un bloc din 4 partide…”, a declarat Diacov.

Potrivit acestuia, PAS a ales să meargă singur, iar unioniștii sunt divizați în mai multe tabere și încearcă să atragă electoratul cu declarații îndrăznețe, dar „nerealiste, în condițiile în care Cotroceniul are opțiuni clare în această campanie.”

„În calitate de fondator al Partidului Democrat, pe mine mă interesează mai mult ce se întâmplă pe segmentul de centru-stânga. În afară de blocul Alternativa, cel puțin 3 partide, liderii și activiștii cărora au crescut în ograda clasicului PDM, vor merge la electorat. Nu vreau astăzi să ghicesc cine din ei va fi mai norocos. Sunt însă convins, ca majoritatea activiștilor, care reprezintă astăzi PSDE, Respect Moldova și Partidul Democrat Modern, doresc să revină la PDM-ul clasic”, a declarat Diacov, adăugând că și M. Lupu, T. Ulianovschi, dar și cei de la PD-ul lui B. Foca au discutat despre această posibilitate.

În acest context, Diacov le recomandă foștilor săi colegi să lase orgoliile la o parte și să găsească o formulă de compromis.

„Pentru ca cineva din foștii colegi de partid să fie prezent în viitorul parlament este nevoie de un efort mai semnificativ. Cineva trebuie să cedeze, iar ceilalți să-și asume responsabilitatea. De a reveni nu numai la denumirea clasică, PDM, ci și la tradițiile, viziunile și comportamentul politic al Partidului Democrat. Socialiștii europeni trebuie să aibă un partener serios în viitorul parlament al Republicii Moldova”, a conchis Dumitru Diacov.

Total
0
Shares
2 Comentarii

Comentariile sunt închise.

Total
0
Share