După avizul negativ al Comisiei de la Veneția, PAS dă în urmă și i-a eliberat pe Stoianoglo și Popov

Pe 28 decembrie, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a luat decizia de-al suspenda pe Ruslan Popov, fostul adjunct al procurorului general Alexandr Stoianoglo, care este vizat într-un dosar penal pentru îmbogățire ilicită, din funcția de procuror.

După înlăturarea nemotivată a subiectului de mai multe ori din ordinea de zi a Consiliului, pe 28 decembrie, solicitarea a fost aprobată, CSP examinând demersul procurorului general interimar Dumitru Robu cu privire la suspendarea lui Ruslan Popov din funcția de procuror, care a fost depus în luna noiembrie 2021.

Ruslan Popov a fost suspendat din funcție încă pe 6 octombrie, după ce a fost inițiat un dosar penal pe numele procurorului general Alexandr Stoianoglo. Potrivit legii, odată cu suspendarea din funcție a procurorului general, aceeași măsură li se aplică și adjuncților săi.

După avizul negativ al Comisiei de la Veneția, PAS dă în urmă?

După victoria obținută în alegerile parlamentare anticipate din luna iulie, anul curent, la care Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a obținut majoritate parlamentară, noua putere politică de la Chișinău a decis să intervină cu mai multe modificări la anumite Legi, inclusiv s-a intervenit și la Legea Procuraturii, fiind operate modificări riscante, criticate de societatea civilă.

”Guvernarea oamenilor buni” a insistat să efectueze modificările, ceea ce numeau ei de nenumărate ori – ”reforme în justiție”. S-a ajuns până la înlăturarea procurorului general din Consiliul Superior al Procurorilor, modificarea componenței acestei structuri iar în cele din urmă – la suspendarea din funcție și arestarea procurorului general Alexandr Stoianoglo.

Totuși, mișcările politice și ilegale în stilul lui Plahotniuc, nu au putut trece neobservate de Comisia de la Veneția, ori la mijlocul lunii curente, guvernarea pro-europeană de la Chișinău, în frunte cu exponenta PAS, Natalia Gavrilița, a primit o reacție negativă din partea Comisiei. Avizul critic emis, se referea la promovarea ultimelor modificări la Legea Procuraturii.

Între altele, Comisia a recomandat ca procurorul general să fie reintrodus ca membru al CSP, ori excluderea din CSP a unui membru, după ce, prin legislativ, a fost redusă vârstă maximă a reprezentanților CSP cu drept de vot, Comisia de la Veneția a spus că astfel de modificări nu ar trebui să afecteze membrii care deja și-au început mandatul. În plus, Comisia a constatat că procedura declanșată de evaluare a procurorului general conține numeroase carente.

Mai mult de atât, Comisia de la Veneția a spus tranșant că suspendarea automată a procurorului general, ca urmare a pornirii urmăririi penale împotriva sa, este inacceptabilă.

Imediat după recepționarea avizului Comisiei de la Veneția, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a menționat că, „chiar dacă avizul Comisiei de la Veneția are caracter consultativ, recomandările prestigioasei instituții a Consiliului Europei vor fi examinate cu cea mai mare atenţie și luate în calcul pentru deciziile ce urmează”.

Astfel, la scurt timp a urmat eliberarea provizorie și plasarea sub control judiciar pentru următoarele 30 de zile a adjunctului suspendat al procurorului general suspendat, Ruslan Popov.

La fel, ședința de judecată programată pentru luni, 27 decembrie, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, în cadrul căreia urma să fie examinată cauza penală de învinuire în care procurorul general suspendat Alexandr Stoianoglo în depășirea atribuțiilor de serviciu, a fost amânată până la 1 martie 2022.

Activitatea lui Stoianoglo și Popov, apreciată de clasa politică și nu doar

Timp de patru ani de zile, în perioada 2014-2018, Ruslan Popov ocupă funcția de adjunct al procurorului-şef al mun. Chişinău, şef al oficiului Ciocana, după care, în august 2018, ajunge procuror-şef al Secţiei analiză criminologică, avizare şi propuneri de legiferare din cadrul Direcţiei politici, reforme şi protecţia intereselor societăţii a Procuraturii Generale.

Luând în consideraţie rezultatele activităţii desfășurate, indicatorii de performanţă calitativi şi cantitativi obţinuţi pe parcursul anului 2016, calităţile profesionale şi morale ale unor procurori, Consiliul Superior al Procurorilor prin Hotărârea nr. 12-264/16 din 29 decembrie 2016, a propus Procurorului General încurajarea Procurorului-şef a procuraturii sect. Ciocana, mun. Chișinău, Popov Ruslan, cu Crucea ”Pentru Merit”, Clasa I.

Ulterior, prin Hotărârea nr. 1-30/2019 din 06 decembrie 2019, Consiliul Superior al Procurorilor și-a exprimat acordul pentru numirea lui Popov în funcția de adjunct al Procurorului General, alături de Mircea Roșioru și Iurie Perevoznic.

Pe lângă activitatea sa de procuror și de conducător în organele procuraturii, în 2007 Ruslan Popov a fost numit și formator la Institutul Național al Justiției, unde timp de 14 ani a pregătit și a examinat zeci de persoane care au aspirat și au ajuns procurori. La fel, în perioada 2011-2017 a activat și în calitate de lector la Universitatea de Studii Europene din Moldova, disciplinele – drept penal şi drept procesual penal, partea specială.

Cât a activat în funcția de adjunct al Procurorului general, pe numele lui Ruslan Popov nu au fost depuse plângeri și nici nu au fost atestate abateri în activitatea acestuia. Mai mult, în perioada exercitării mandatului nu au existat careva reacții negative din partea mediului de afaceri și nu sunt cunoscute informații despre intentarea vădită a unor dosare penale pe numele oamenilor de afaceri sau împotriva companiilor private din țara noastră.

De partea cealaltă, nu există practic voci serioase care să-l fi criticat vreodată pe Alexandr Stoianoglo. Ba mai mult, Procurorul General suspendat raporta frecvent despre dosarul furtului miliardului, declarând în premieră că implicat ar fi și Vlad Plahotniuc, lucru așteptat și care evident era pe placul Maiei Sandu.

Experții și chiar oameni din PAS apreciau că show-urile televizate de altă dată cu mascați dispăruseră din practica Procuraturii, iar oamenii de afaceri nu mai organizau conferințe de presă prin care să acuze de presiuni din partea procurorilor. Am avut parte de o relativă liniște, ceea ce ar putea însemna că Stoianoglo nu era angajat în îndeplinirea comenzilor politice.

La fel, pe numele lui Alexandr Stoianoglo nu au fost depuse plângeri și nici nu au fost atestate abateri în activitatea acestuia și nu au existat informații despre intentarea vădită a unor dosare penale pe numele oamenilor de afaceri din țara noastră.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share