Modul în care Uniunea Europeană ajută Republica Moldova să devină prosperă și sigură, dar și modalitatea prin care țara noastră poate face Europa mai puternică și mai unită au fost discutate, astăzi, în cadrul unei întrevederi dintre prim-ministrul Dorin Recean și președintele Consiliului European, António Costa.
”Acum trei ani, odată cu semnarea cererii de aderare la Uniunea Europeană, Moldova și-a oficializat calea – un viitor al păcii, unității și dezvoltării în marea familie europeană. În calitate de stat candidat la aderare, avem un parteneriat puternic cu țările europene și beneficiem de sprijin continuu”, a accentuat șeful Guvernului.
În contextul în care vizita președintelui Consiliului European la Chișinău marchează trei ani de la depunerea de către Republica Moldova a cererii de aderare la Uniunea Europeană, oficialii au trecut în revistă progresele în procesul de aderare din ultimii trei ani.
Premierul a relevat asistența continuă pe care Uniunea Europeană o acordă pentru dezvoltarea Republicii Moldova, evidențiind Planul de Creștere pentru Moldova, prin care țara noastră va beneficia de investiții de 1,9 miliarde de euro, în următorii trei ani. Șeful Executivului a menționat resursele financiare pentru investiții, pentru compensarea facturilor și modernizarea infrastructurii.
”Toate acestea ne vin de la Uniunea Europeană. Pentru viitorul sigur, în bunăstare, al cetățenilor noștri, avem datoria să continuăm drumul nostru spre UE și parteneriatul strâns cu statele membre”, a adăugat Dorin Recean.
António Costa se află într-o vizită oficială de o zi la Chișinău. Președintele Consiliului European a avut o întrevedere oficială cu președinta Maia Sandu, după care demnitarii s-au întâlnit cu studenții și profesorii Universității de Stat, cu antreprenori, jurnaliști și reprezentanți ai societății civile, cu care au discutat despre importanța implicării tuturor în clădirea unui viitor european al Republicii Moldova. De asemenea, António Costa a avut și un prânz de lucru cu premierul Dorin Recean, președintele Maia Sandu și președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Comunicat de presă